sâmbătă, 17 martie 2001

Şoimoş-Şiria Maraton - martie, 2001

Soimos-Siria Marathon
by Dani G

Zăpada ne-a cam ocolit iarna asta, aşa că drumurile prin pădure sunt destul de uscate. Nu mai avem răbdare să crească temperatura, ar mai dura cel puţin o lună.. două, deci ne hotărâm să încercăm un traseu mai lung pentru o zi de sâmbătă: Şoimoş - Şiria, via Căsoaia. Munţii Zărandului nu oferă peisaje care-ţi fură privirile la tot pasul, ca în alţi munţi mai înalţi, datorită altitudinii lor reduse şi pădurilor care-i acoperă aproape în totalitate (cel puţin acolo unde drujbele ajung mai greu ..). Nici traseul nostru nu avea nimic diferit faţă de caracteristica generală, dar pentru noi reprezenta o plimbare excelentă prin pădure, departe de civilizaţia care ne fură prea mult din bucuria dată de natură. Pe langă asta ne puteam antrena pentru ture mai serioase, atât fizic cât şi la orientare, traseele fiind destul de prost marcate.Luăm acelaşi personal care ne duce până în Radna, unde ajungem pe la 9. De aici o luăm pe jos spre Şoimoş, facem un mic popas la cetate, iar apoi pornim către Căsoaia.
La început cărarea e foarte clară şi nici nu avem nevoie de marcaj, însă pe măsură ce înaintăm avem tot mai multe probleme de orientare. Marcajul e vechi şi în multe locuri cărarea e invadată de vegetaţie. Pe la amiază ajungem pe creasta Zărandului de unde nu mai avem mult până la cabană. După 17 km de la Şoimoş, ajungem la Căsoaia, primul loc unde ieşim din pădure la loc mai larg. Ne alimentăm cu nişte sandwich'uri şi un borcan de zacuscă;) şi pornim mai departe spre Schitul Feredeu. Cărarea devine iarăşi evidentă, însă noi suntem tot mai obosiţi şi începem să pierdem bucuria plimbării. La un moment dat zărim o ciută jos într-o vale, care ne mai scoate din monotonia cărare-copaci-cărare-copaci.. Înspre seară ajungem în drepul Schitului Feredeu şi deviem puţin traseul ca să luăm nişte apă de izvor. După aproximativ 18 km de la Căsoaia, ajungem în cele din urmă la capătul pădurii şi în faţa privirilor ne apare Cetatea Şiriei (ruinele bine-nţeles). Răsuflăm uşuraţi ştiind că se apropie finalul, vizităm puţin zidurile părăsite, iar apoi începem coborârea către gara Şiria.
În total am parcurs în jur de 40 km care ne-au cam extenuat, însă după ce ne-am mai revenit puţin am reuşit să ne şi bucurăm de mica noastră performanţă!!
.
TraseulThe Hike