Piatra Craiului, examenul de maturitate! - august 2000

King's Rock - the maturity exam
by Dani G

Am terminat cu scoala, ne-am saturat de-nvatat, bacu' e de domeniul istoriei si ne-asteapta Timisoara pentru anii studentiei...cel putin pe mine si pe Silva. Nu aveam in plan nimic special pentru vara asta, cativa vroiau la mare,la soare, iar eu nu agream ideea cu plaja si nisipul, asa ca orice altceva era bine primit.

Fiind baieti, prin munti cutreieram

Diana Meadow (not trans.)

Pe la sfarsitul lui iulie, dupa ce am terminat cu bacu', Adi afla de ceva campionat de escalada prin Cheile Zarnestilor, langa Brasov. Pe vremea respectiva nu stiam mare lucru' despre catarat si eram destul de interesati, asa ca ne gandim noi ca ar suna bine cateva zile pe creasta Pietrei Craiului dupa care am cobori exact în zona de concurs la Zarnesti, sa observam profesionistii în actiune. Dau o mica strigare, pe Romtelecom, si mai gasim 2 interesati de plan. Asa ca ne-am strans eu, Adi Margea, Silviu Pantea şi fratele lui, Simon, din Curtici. Facem planul rapid: eu cu Adi plecam din Arad cu personalul, seara şi ducem de mancare, iar Silviu cu Simon pleaca ceva mai tarziu, noaptea, cu rapidul din Curtici si duc cortul... ce sa faci, ai nostri nu lucreaza la CFR...

Suntem ok dar... am gresit traseul
We're ok but... we've lost the track

Totul suna bine (mai ales pentru curticeni..), iar a doua zi pe la amiaza, dupa ce am schimbat deja vreo doua personale, ma plimbam cu Adi prin magazinul Negoiu din Fagaras asteptand alt personal spre Brasov. Cand ne intoarcem la gara facem o descoperire sumbra. Dupa ce am asteptat trenul vreo jumatate de ora pe peron dam cu ochii de un anunt proaspat, din ziua respectiva chiar, lipit pe un geam, care zice ca trenul respectiv nu mai circula de la ora stiuta pentru o perioada. Hmmm..., inca nu eram dotati cu celulare, urmatorul tren era abia peste vreo doua ore si noi aveam stabilita ora de intalnire cu ceilalti in gara Brasov inca de ieri. Asta e, n-avem ce face. Cand, in cele din urma, ajungem in Brasov, ne punem sa-i cautam pe curticeni dar nici urma de ei. Fiind deja spre seara ne hotaram rapid sa luam ultimul tren spre Zarnesti cu speranta ca o sa ne intalnim acolo. Daca nu-i gasim stam o noapte sub cerul liber, mancare aveam oricum destula, iar apoi ne intoarcem acasa. Pe masura ce trenul se apropia de Zarnesti vedeam deja tot mai bine imensa creasta de calcar si eram hotarati sa facem orice numai sa ramanem pe undeva sa urcam pana sus a doua zi. Ne apropiem de gara si ne lungim amandoi capetele pe geamul ingust incercand sa-i dibuim pe cei doi pe undeva pe peron. Suntem tot mai aproape si parca..parca ..cineva in pantaloni scurti e chiar langa linie.. da! e SILVA!! N-i se iau cativa bolovani de pe inima, coboram si ne bagam rucsacii direct intr-un portbagaj de Dacie, catre Plaiul Foii.

Prima tentativa de escalada a lu' Margica;)

First climbing atempt of Adi M.

Cand ajungem la cabana incercam sa aflam niste detalii de la salvamontisti despre Refugiul Ascuns. Baietii ne indruma sa nu urcam pana acolo, fiind deja destul de tarziu si poteca nemarcata. Incapatanarea noastra nu se lasa convinsa asa cu una cu doua si in pas vioi o pornim in sus catre refugiu fiind determinati sa pastram planul facut acasa chiar si dupa atatea aventuri. Bine-nteles ca refugiul nu si-a capatat numele fara nici un rost, iar noi ... in plina noapte alergam la vale cu rucsacii plini in spate, sa ne punem cortul langa cabana. Refugiul.. a ramas cum ii zice numele.

O felie de Piatra Craiului
One slice of King's Rock

Ziua urmatoare hotaram sa pastram tabara de baza la Plaiul Foii si sa facem niste trasee de-acolo. Asa ca vremea fiind excelenta pornim catre Vf. Ascutit pe la fosta cabana Diana. Chiar si urcusul prin padure e destul de abrupt, diferenta fata de masivele prin care mai fusesem noi fiind mare. Ajungem aproape de varf, nu inainte de a ne fi ratacit din nou, dar nu mai urcam pana pe el ci hotaram sa coboram pe Brana Caprelor, un traseu superb, cu niste privelisti ametitoare! Gasim si izvorul in stanca de la Gavan, facem plinul si apoi o dam in jos la vale. Pentru prima tura suntem satisfacuti de ce am vazut si ne pregatim de traseul crestei nordice. Ziua a 4'a il lasam pe Simon in grija cercetaselor din Bacau, iar noi trei ne trezim de dimineata, umplem un rucsacel cu provizii si pelerine si o'ntindem catre Refugiul Spirla. De acolo incepe adevarata aventura pentru turisti in Piatra Craiului: traseul de urcus in creasta, -LA LANTURI-! Defapt e un fel de jgheab inclinat de vreo 700-800 m altitudine amenajat cu cabluri de otel pentru a facilita catararea in creasta.

La Lanturi - iesirea in creasta

La Lanturi - just before the ridge

Pentru noi a fost un adevarat deliciu, vremea ajutandu-ne enorm. La amiaza eram deja pe Vf. La Om-2238 m, insa proviziile noastre de apa erau si ele la limita. Am mancat cate ceva pe varf, am supt ultimele picaturi de H2O si am continuat creasta catre nord. Eram expusi Soarelui in continuu si creasta Pietrei Craiului nu-i tocmai locul potrivit sa gasesti apa, asa ca imi aduc aminte ca ajunsesem sa mancam niste biscuiti si se faceau praf in gura. Dupa cateva ore bune de chin am ajuns in cele din urma la Vf. Ascutit si am coborat repede pana la Gavan. Apa deja era mult mai putina decat ieri dar noi inca am gasit destula sa ne racorim. Am continuat pe traseul cunoscut din ziua anterioara, Brana Caprelor, si seara eram jos la Plaiul Foii unde Simon deja isi facuse niste prieteni(e) bacauani.

Ultima generatie de pionieri!

Tha last generation of "pionieri"!

Via ferrata???

Dimineata urmatoare lenevim prin cort pana mai tarziu, iar apoi ne hotaram la un ultim traseu prin Crai: Ref. Spirla, Umerii Pietrei Craiului, Marele Grohotis, Cerdacul si Pestera Stanciului. Ne insotesc si doi cercetasi, prieteni de-ai lui Simon, trupa lor hotarand o zi de pauza.

Iesirea din Pestera Stanciului (photo by .. Stanciu..;))

The exit from Stanciu's Cave

Ziua 6 impachetam si plecam spre Cheile Zarnestilor unde era programat concursul de escalada. Cand ajungem acolo nu gasim prea multa agitatie, doar vreo doua grupuri care se antrenau, cine stie.., ori nu eram noi bine informati ori ... ei. Oricum ne-am bucurat sa-i urmarim putin la catarat, mai ales ca printre ei erau si doi copii mici care promiteau deja destul de mult. In concluzie am ajuns in Piatra Craiului datorita unui eveniment care nu a mai avut loc si totusi ne-a placut la culme!

Dupa o vara cu atatea examene am mai trecut unul si acesta cred ca ne-a ajutat cel mai mult dintre toate!

P.S. Cand am dat numele pozei cu "pionierii", ma gandeam la ironia faptului ca fluturam steagul Americii, dar mai apoi mi-am dat seama ca cei 2 "pionieri" Dani & Silva eram cu adevarat ultima generatie care a mai prins cravatele rosii ;))