Ghinion maxim.. - Poiana Ruscă, 11-12.06.2010

Fool bad luck..

by Dani G

.

Vreau să bicicleeesc! Muuuuult! Caut variante şi mă opresc peste o hartă cu Poiana Ruscă. Calculez rapid, 160 de km de pedalat într-o zi, peste creasta munţilor şi 'napoi! Suuper! Cine se bagă?? Nimeni;(( Numa' Silva'i de nădejde la ture hardcore. Nici nu stă pe gânduri: "Ne băgăm!"

Vineri dupămasa plecăm peste Dealurile Lipovei către Făget. Trecem de micul orăşel şi în Coşava o luăm la dreapta spre Valea lui Liman. Deviem puţin să vizităm şi noi vestita sală de concerte de cavernă: Peştera Româneşti. Cu puţin efort o găsim.

.

Traseul propus - albastru; Ce am reuşit noi - portocaliu
What we had in mind - blue; What we accomplished - orange
.

Ştiţi cumva pe unde e Peştera Româneşti?
Do you have any ideea where Romanesti Cave is?

Am găsit-o!

Found it!

.

Sala de concerte
The concert hall
.

Seara campăm pe lângă micul ştrand de la Liman, ne culcăm devreme fiindcă mâine avem zi grea.

Trezirea e la 6 şi jos în vale e umbră şi răcoare bine.., prea bine. Brrr! Ne echipăm rapid, strângem cortul şi la 7 suntem în şa.

.

06:00

Prima porţiune e tare aiurea. Acum se lucrează la asfaltarea drumului până în Luncanii de Jos şi abia s-a pus fundaţia de pietre. Deşi e destul de drept, înaintăm foarte greu. Aproape o oră ne ia să scăpăm de pacostea asta, dar răsuflăm uşuraţi! Continuăm pe forestier fără prea mult efort, media de 15 km/h cu tot cu pauze ne îmbucură şi după vreo 6 km, la confluenţa Begăi cu Valea Stâlpului, pe drumul nostru apare "Drum forestier - Acces public interzis"! Băh mă leşi! Uite dom'le cum se încurajează turismul. Mă 'nervez oţâră da mă doare-n cot de tăblia lor. Dăm mai departe. Şi începem să urcăm şi urcăm şi mai stăm şi iar urcăm şi tot aşa mai bine de-o oră. Altimetrul ne zice că suntem foarte aproape de creastă. Hai, mai puţin! Simţim victoria! Însă.., însă.. nuuuuuuu! Nu.. drum. Drum pauză. Unde-i drumu'? Drumu' se termină brusc fără să ne fi dat de veste ce planuri are. Suntem aproape de creasta Ruscăi, la 1000 m altitudine, am urcat cam 700 m de jos din Valea lui Liman, suntem rupţi de oboseală şi habar n-avem unde suntem. Nu vreau să-mi amintesc sentimentul ăla. în sfârşit aveam o tură faină ce avea toate şansele de izbândă. Chiar toate! Şi acuma?? Acuma cine ştie ce mai iese d'aici. Rapid la hartă să vedem ce-am făcut. Păi, în principiu acolo unde era tăblia era şi o ramificaţie spre dreapta pe care noi n-am văzut-o. Pff, hai rapid 'napoi să reparăm ce-am stricat. Băgăm un downhill frate cu skydiving'u, mai să ne rupem gâţii p'acolo şi cam în juma' de oră suntem la locul cu pricina, aflat la 450 m altitudine. Deci calculaţi cât am urcat degeaba... Era şi un canton pe cealaltă parte a râului şi noi om fi crezut că drumu' duce în curtea cantonului, mai ales că nişte câini se răsteau la noi de parcă i-am muşca. Îi ignorăm de data asta, n-avem vreme de pălăvrăgeli şi începem iar căţărarea, part II, de data asta pe drumu' bun! E foarte cald deja (ora 10-11), transpirăm la greu şi serpentinele până-n creastă ne ucid de-a dreptu'!

Obosit?
Tired?

Cam 2 ore ne ia să terminăm cu urcuşul, însă aici reînviem: coborâre de vreo 25 de km până-n Rusca Montană! Prima porţiune e destul de accidentată, pâraiele curgeau pe forestier de parcă era albia natală. Aşa o fi fost defapt.. Înainte să intrăm în Ruşchiţa apare vestita carieră de marmură.

Cariera de marmură de la Ruşchiţa
The marble quarry from Ruschita

Din Ruşchiţa se face drum asfaltat, şi-ncă ce asfalt! Ca-n palmă. Băgăm să recuperăm! Nici nu ne vine să credem cât de repede am ajuns în Rusca Montană. Aproape că am recuperat timpul pierdut. Hai c-o facem! Întrebăm nişte localnici de drumul spre Lunca Cernii şi mai dăm puţin la pedale s-ajungem la un popas de alimentare. Şi.. nici n-am apucat bine să ma gândesc la mâncare că.. POC! Neeeah.., nu nu! Nu POC din ăla.., ştiţi voi, din ăla normal la orice bicicletă. Nu nu! POC din ălălalt, POC LANŢUUU!! Aşa ceva nici să te chinui nu reuşeşti, d'apăi fără voie!! Strig către Silva să se oprească, bag o faţă de copil cu jucăriile rupte şi fără multă vorbărie ne-aruncăm în marginea drumului să mâncăm. Suntem la peste 40 de km de maşină şi între noi şi ea e o creastă de 1000 de metri! Trebuie să găsim o soluţie însă fără calorii nimic nu merge. În timp ce mâncam şi ne gândeam la tot felu' de variante sinucigaşe, apare un nene. Observase cele întâmplate şi venise să vadă exact. Ne zice din prima: "Băieţi, la a doua casă pe dreapta e badea ... (îmi pare rău, am uitat numele, da' hai să-i zicem noi Dorel) şi badea Dorel repară la tot satu' lanţurile de drujbă când se rup. A vostru'i o nimica toată pentru el!" Incredibil! Tura trecută am avut un accident chiar în faţa dispensarului în Nadăş la un traseu de 50 km, acuma se rupe lanţu' lângă casa mecanicului pe o distanţă de 40 de km! Pff.., deşi toate ginioanele de azi nu ma-ncântă nu pot să cred că-s lăsate la-ntâmplare. Mai ales că am avut urcuşuri infernale şi nu s-o-ntâmplat nimic şi aici pe drept, fără efort se rupe din senin. Chiar nu pot să cred! Lanţul e nituit, noi mulţumim la badea Dorel că o făcut un adevărat miracol şi acum vine partea grea pentru noi. Ce facem? Continuăm cu lanţul nesigur şi în întârziere sau ne întoarcem? E clar, nici nu mă mai chinui să explic că detest treaba asta, dar, acuma trebuie să fim deştepţi. Mai aveam 2 urcuşuri şi peste 100 km de făcut cu o întârziere semnificativă, un lanţ cârpit şi noi obosiţi de 2 ori faţă de cum ar fi trebuit să fim aici. Nu dezbatem prea mult problema. Găsim un ABC să ne răcorim omeneşte şi apoi pe o caniculă demnă de sfârşitul lui iulie începem urcuşul înapoi. Greu, foarte greu ajungem sus. Suntem extenuaţi de la căldură mai mult şi umbrarul din creastă ne lasă să ne adăpostim mai bine de juma' de oră la umbra-i.

Tăul Ursului
.

Creasta Ruscăi
Rusca ridge

Urmează iarăşi serpentinele, acum în viteză. Asta ne place! Ajungem rapid şi la porţiunea dreptă, Silva mai face şi el o pană să fie tacâmu' complet, o rezolvăm rapid şi în jur de 7 seara eram la maşină.

Downhill

Acuma-ncepem să ne-ntrebăm: "Am fi reuşit traseul iniţial stabilit?" Cu siguranţă! De ce? Din mai multe motive: 1. am făcut în total 107 km în 12 ore, iar traseul nostru avea 160 km gândiţi pentru 15 ore (până la 10 seara); 2. în traseul iniţial partea dificilă o reprezentau 3 urcuşuri cu o diferenţă de nivel însumată la aprox 2000 m, însă şi traseul nostru, chiar aşa mai scurt, a avut tot 3 urcuşuri cu o diferenţă de nivel aproximativ egală; 3. după prima greşeală moralu' ne-o fost dat de pământ şi n-am mai avut tragere de inimă, plus că în Rusca Montană am pierdut mai bine de o oră, iar de-acolo am plecat tot fără avânt şi totuşi am făcut 107 km în 12 ore; 4. din Vadu Dobrii, după a treia urcare în traseul iniţial, am fi avut doar coborâre pentru mai bine de 50 de km. Deci e clar, revanşa îşi numără zilele! Numa' să fie timp şi oameni interesaţi!