Creasta Arpăşel-Vârtopel - Făgăraş, 25-27.08.2010

Arpăşel-Vârtopel Ridge
by Dani G

.

Silva are să plece cât de curând în Irlanda, iar ultima lui dorinţă în materie de fugit de-acasă suna cam aşa: Arpăşeluuuu'!! Eu încep şcoala (lucru..) săptămâna următoare aşa că de data asta nu o mai puteam amâna. Miercuri dupămasa destul de târziu plecăm spre Bâlea pe o vreme cam oscilantă, dar totuşi cu direcţii de îmbunătăţire. Oprim la intrarea în Orăştie şi dacă tot eram doar noi doi, ne permitem să urcăm până la interesantul monument ridicat în cinstea lui Decebal.

.

Monumentul lui Decebal de la Orăştie
Decebal's memorial at Orastie

La începutul urcării pe Transfăgărăşan oprim să alimentăm, era deja destul de întuneric. Urcăm serpentinele şi după ce trecem de cabana Bâlea Cascadă dăm de o ceaţă groasă ce ne limitează la 5-10 km/h. Ajungem în cele din urmă la intrarea în tunel, căutăm ceva vreme o parcare, nu pentru că erau multe maşini ci chiar nu desluşeam nimic în faţa ochilor. În timp ce ne echipăm, cam la vreo 10 minute după ce parcasem, observăm că ceaţa se ridicase pe nesimţite şi reuşim să intrăm destul de repede în traseul ce ne duce la Lacul Capra. Ne ia undeva între 30-45 de minute să ajungem aici, punem rapid cortul printre multe altele a căror ocupanţi sforăiau de mult şi ne dăm şi noi la 'schlafen'! La 6 fix telefoanele îşi fac datoria, noi ne mai alintăm puţin la căldurică, dar nu prea mult că nu ne permitem. Vremea nu se arăta deloc îngăduitoare, toată căldarea era acoperită de o plapumă groasă de nori care nu păreau că vor să-şi schimbe patul.

Cărare printre nori

Cloud way

.

Dăm rapid la stomac ceva de învârtit, băgăm în rucsaci echipamentul, ne punem hamurile să nu mai pierdem vremea sus şi plecăm către vârful Caprei. Peste aprox. 30 de minute eram în vârf, însă datorită norilor nu ne dăm seama unde începe creasta noastră. Coborâm în spintecătura ce ne desparte de Vânătoarea lui Buteanu, urcăm şi pe cel din urmă în speranţa că poate se arată ceva de-aici. Nimic! Totul era în nori. Ne facem câteva poze să ştim măcar că am fost la 2507 şi nu trece mult că observăm jos în vale Lacul Bâlea. Încet încet norii se sparg în vest, mai urcă spre noi câte o fărâmă de vapori condensaţi, dar avem speranţă că-n ritmul ăsta e o chestiune de minute să se limpezească cerul.

.

Creasta Vest-Est
The ridge West-East

Mai facem câteva poze să avem şi cu cer senin şi ne întoarcem spre Vf. Capra, de unde se vede foarte bine coborârea spre Portiţa Arpăşelului de data asta. Mergem precaut, panta e destul de mare, o grămadă de bolovani instabili sub picioare şi noi oricum aşteptam încă victoria deplină a Soarelui. Înainte de punctul cel mai jos al crestei, Marele V, avem de făcut un rapel cam de 15-20 de metri, pentru care ne bucurăm să putem folosi coarda de 50 de metri. Înainte să ne dăm drumul încercăm să dibuim secretele peretelui Marelui V, aflat chiar în faţa noastră, dincolo de spintecătură, care urma să fie cam cea mai grea încercare pentru noi.

Rapel în Marele V
Abseiling in the Great V

Ajunşi jos, ne cuprinde un fior ciudat şi nici nu are cum să fie altfel atunci când eşti izolat pe un petec drept de 1 metru pătrat, înconjurat pe două părţi de abrupturi de câteva sute de metri şi în faţa ta stă un colos vertical de 50 de metri! Stăm puţin să studiem urcarea, găsim pitoanele de început, vedem şi regruparea din mijlocul peretelui şi Silva, care venise special să facă cap porţiunea asta, începe urcuşul. Eu mă ancorez cât mai bine să-l filez în siguranţă şi mai dau indicaţii unde văd mai bine linia, de jos. Se descurcă foarte bine Silva şi nu durează mult că îmi strigă să urc la el. Îl secundez şi în afară de faptul că stânca e un gnais foarte friabil şi nesigur pe alocuri, îmi place foarte mult căţărarea. Ajuns în regrupare schimbăm iarăşi locurile, eu trec la filat şi Silva studiază pe unde urcă traseul. Chiar dacă în dreapta este foarte expus şi prizele cam scurse, nouă ni se pare că pe aici e varianta bună. Se începe cu o mică traversare unde pică bine un friend plantat într-o fisură (mulţumim Mărgică pentru ajutor;)), mai câţiva paşi de căţărare şi apoi panta se mai domoleşte până în vârful peretelui. Coarda pleacă de la mine tot mai repede şi în curând îmi aud din nou numele. Plec pe traversare, aici am avut ceva emoţii chiar secund fiind, culeg câteva mobile plantate de Silva mai mult pentru moral şi în scurt timp ajung lângă el. Stăm să ne bucurăm de realizare, destul de mare pentru noi şi cel mai rău ne pare că în timp ce asiguram nu am putut să facem ceva poze, cel care asigura trebuind să stea cu ochi-n patru tot timpul. De aici urmează Arpăşelul propriu zis, o creastă îngustă presărată cu o succesiune de vârfuleţe ca nişte cocoaşe de cămilă. Noi ne gândim că e mai sănătos să mergem legaţi în coardă.

Atingerea unui Arhitect

The touch of an Architect

.

Traversarea pe gard
The traverse on the fence
.

N-am mai ţinut cont de ceas, vremea se îmbunătăţise iremediabil spre satisfacţia noastră şi am decis să ne bucurăm la maxim de tura asta, adică permiţându-ne să lenevim cât de des am vrut. Urmează a doua provocare adevărată: Urechile de Iepure, două turnuri de stâncă de vreo 20-25 de metri, care stau de-a curmezişul pe creastă, nelăsând vreo variantă de ocolire. Prima, urechea vestică, e ceva mai uşoară şi îl conving pe Silva să-mi lase şi mie satisfacţia de-a merge cap. Asta bine-nţeles cu promisiunea sfântă că el o să o urce pe cea estică. Prima porţiune pare mai expusă însă prizele sunt foarte bune. O adevărată plăcere urcuşul ăsta. Urmează o platformă mică şi jumătatea a 2'a care e mai căzută.

.

Căţărare pe Urechea Vestică
Climbing the Western Ear

Diedru
.

Top

În 5 minute sunt sus, pun regruparea, vine şi Silva în 2 timpi şi 3 mişcări şi.. stăm! Aici stăm că-i prea frumos să n-o facem. Panorama 360, cerul albastru şi toate crestele ce se vedeau până după Moldoveanu în est şi Negoiu în vest ne pun la treabă, cu aparatul!

Cu capu'n nori?
With the head in the clouds?
.

La jumatea drumului..
Half way..
.

Vf. Capra
Capra Peak
.

Pauza foto
Photo break

După ce imortalizăm toate posibilităţile ne punem să alimentăm puţin, iar apoi, revigoraţi, spre ultima treabă serioasă: Urechea Estică. Un mic rapel prima dată de pe cea vestică şi apoi Silva se pregăteşte să meargă din nou cap.

Căţărare pe Urechea Estică
Climbing the Eastern Ear

Sensul nostru de parcurgere a crestei, V-E, e mai dificil din cauza celor două căţărări pe Marele V şi Urechea Estică, care din sens contrar ar fi rapelate destul de uşor. Dar, dacă dorinţa-i una cu foc, atunci aşa trebuia să fie şi traseul nostru. Şi merită! Aventură 110%. Silva trece de câteva porţiuni expuse, mai îngroapă nişte mobile unde morcovu-i mare (tot numa' pentru moral..) şi iese victorios în top. Urmez eu la aparat. Din nou ceva emoţii la nişte paşi, mai ales că rămâneam cu unele prize în mână, ba chiar când să ajung la un friend iese şi el de la o simplă smucitură, dar Domnu-i în control şi uite că ajung şi eu sus. Doamne-ţi mulţam!

Nu privi în jos!
Don't look down!

Un rapel scurt şi de-aici şi în continuare ne aşteptăm la treburi mai uşoare. Mai mergem cam 5 minute după care creasta noastră ia sfârşit în Vf. Vârtopel. Înainte de a urca ultimul obstacol mai luăm o pauză de prânz, de data asta şi cu telefoanele de rigoare, ne mândrim cu ce am realizat, facem ciudă cu vremea de milioane ce o aveam, liniştim mândrele că ce-o fost mai greu o trecut şi îi dăm bătaie.

Ace pietrificate
Petrified needles
.
Creasta Est-Vest
The ridge East-West

Pe Vârtopel.. surpriză! Înspre est se termina brusc cu un abrupt ce nu prea mergea descăţărat. Dăm 'napoi, Silva dă nişte telefoane pentru lămuriri la alţi cunoscători şi după ce coborâm pe versantul sudic destul de mult, reuşim să ocolim porţiunea asta, însă ne trezim cu alt perete în cale, de vreo 5 metri doar ce-i drept, numa' că nouă nu ne prea venea aşa la liber să-l urcăm. Până la urmă hotărâm că n-avem încotro, or mai fi fost şi alţii p-acolo, îi zic la Silva să watch my back şi cu un uşor tremur îi dăm de capăt şi la urcuşul ăsta. Noi uitasem, sau ignorasem că defapt mai avem de-aici şi creasta Vârtopelului. Acum o vedem la picioarele noastre: frumoasă, ascuţită, mai uşoară ca Arpăşelul şi jos la capătul ei se vedea traseul turistic unde trebuia noi să ajungem. Însă are şi Vârtopelul surprize, mai mici i-adevărat. De puţine ori am mers concomitent, mai mult pe rând asigurându-ne reciproc. Mai aiurea era unde trebuia să călcăm pe perniţele de iarbă crescute în pantă, care nu ştiai ce stabilitate prezintă. Mai facem un rapel scurt pe după un cleanţ şi în jur de ora 5 suntem în traseul turistic de creastă, la Fereastra Zmeilor.

Fereastra Zmeilor
The Dragons' window

Ne felicităm, mulţumim Celui de Sus pentru o zi superbă şi pentru protecţie şi o luăm pe sub creasta noastră înapoi spre cort.

Traseul turistic de sub creastă
The tourist trail under the ridge

Vineri dimineaţa ne permitem o trezire pe la 9, mai întârziem puţin ca să ne bucurăm de vremea asbolut excepţională şi în jur de ora 12 suntem jos la maşină.

North Face
.
Nuci şi "prieteni"
Nuts and friends
.
Verde'albastru
Green blue
.Lacul Capra
Capra Lake
.

Lacul Bâlea

Bâlea Lake

.

Pentru mine a fost una din FOARTE puţinele ture în care am mers fără prea multă pregătire (mai mult din cauza lu' Silva), însă rămâne o ieşire memorabilă: o zi de vis, o creastă superbă şi un camarad pe măsură! Domnu' cu tine până ne revedem!

Pentru varianta lui Silva şi mai multe poze http://silvatam.blogspot.com/2010/12/creasta-arpasel-vartopel-vest-est.html

În vizită la Mozart - Austria, 13-19.08.2010

Visiting Mozart
by Dani G
.

Am ratat vizita la marele maestru anul trecut din cauza unor întâmplări mai neplăcute, însă anul ăsta am programat-o din timp şi n-am mai lăsat-o să ne scape. Cap de afiş era atingerea Grossglockner'ului, pe locul 2 un traseu de via ferrata şi pe lângă astea doream să vizităm şi alte obiective atractive din drum. Trupa e destul de mică: Anke, eu, Adi şi Mondeo pe post de căluţ!

Plecăm vineri cu noaptea'n cap, adică pe la ora 1, ca să ajungem cât mai devreme şi să profităm şi de ziua asta. Iniţial planul era să ne îndreptăm direct spre Grossglockner şi după ce vom duce la capăt provocarea să ne permitem o relaxare de câteva zile, colindând şi pe la alte atracţii accesibile pentru piciorul oricui. N-a fost să fie aşa, ploaia care persista deja de ceva zile neavând alte planuri. Prognoza ne zice că până pe duminică/luni sunt şanse maxime de ploaie, iar săptămâna viitoare vremea se îndreaptă. Schimbăm planul, lăsăm vârful pe urmă şi începem direct cu ce e mai uşor: Salzburgul! Un oraş cu o cultură de invidiat care ne-a surprins plăcut pe toţi, chiar şi eu am rămas impresionat (de obicei detest "antropicele" astea..)! Nu dau multe detalii, doar vă spun că dacă ajungeţi pe acolo să nu cumva să rataţi cetatea de pe deal. Huniazilor e de-a dreptul un copilaş pe lângă ea şi panorama te copleşeşte, plus că nu e deloc scump, parcă vreo 7 euro am dat fiecare.

.

Turişti în Salzburg
Tourists in Salzburg

Statuie vie

Living statue

.
Păcat că nu puteţi auzi..
Too bad you can't hear...
Panorama
.
La catacombe
At the catacombs
.
Noi şi Salzachul
Us and the Salzach
.

În oraş am avut noroc de o pauză din partea ploii, însă crestele din jur erau toate acoperite de ceaţă şi nori. Plecăm dupămasa din Salzburg, cu direcţia sud, mai exact staţiunea Zell am See unde vroiam să găsim un camping pe post de tabără de bază. Ajungem spre seară şi GPS'ul ne indică campingul de la Sudufer, pe cealaltă parte a lacului faţă de staţiune. Preţuri cam pipărate (11 euro/noapte de persoană ieşea socoata la urmă..), dar se pare că aşa era peste tot în zonă. Ne instalăm şi noi cortul şi seara dăm o fugă cu Mondeo până-n Zell am See să vedem cum plouă pe'acolo :(

Sâmbătă dimineaţa pe la 7-8 vremea era neschimbată, chiar trage o aversă bunicică. Program de somn şi refacere până pe la 10. Apoi, surpriză, iese Soarele! Ne grăbim la micu dejun, după care mergem să vizităm cascada Krimmler. Facem vreo 50 de km cu căluţul nostru şi ajungem la măreţul fenomen hidro-geologic: 350 de metri de căderi de apă în câteva trepte! În multe articole cascada apare ca cea mai înaltă din Europa, lucru pe departe adevărat pentru că Mongefossen din Norvegia are o înălţime mai bine de dublul acesteia. La intrare în zona cascadei se plăteşte o taxă de 2 sau 3 euro (nu mai ţin minte exact), lucru uşor de înţeles numai după ce începi să urci pe cărarea amenajată impecabil în versantul abrupt, care după serpentine fără număr te scoate deasupra căderii de apă.

.

Cascada Krimmler - Parcul Naţional Hohe Tauern, Austria

Krimmler Waterfall - Hohe Tauern National Park

.

Curcubeu
Rainbow

.

Plaja stâncoasă

Rocky beach

.

La bronzat

Sunbathing

.

Ajunşi sus, ne informăm pe un panou şi vedem că drumul se continuă spre inima munţilor până la o cabană situată într-o zonă superbă (avea şi poză). Distanţa până acolo era mare, însă diferenţa de nivel infimă, deci nici nu stăm pe gânduri. Traseul ne ducea printr-o vale glaciară cu un peisaj superb ce aducea mult cu Retezatul nostru. Stăm ceva vreme să admirăm împrejurimile cabanei şi apoi ne întoarcem către maşină. Toată excursia asta a durat în jur de 4-5 ore.

.

"Highway"

.

North Face.. South Face

.

Oameni.. împăiaţi

Stuffed.. people

.

După Krimmler ne gândeam să vizităm nişte chei descoperite într-un pliant de la camping, care erau destul de aproape de tabăra noastră. Mă uit mai bine pe informaţii şi descopăr că şi acolo se plăteşte bilet, iar casa se închide la ora 5. Mă uit la ceas, era 5 fără câteva minute şi noi mai aveam mai bine de jumătate de oră cu maşina. Renunţăm, mergem la camping, alimentăm şi facem o scurtă plimbare în împrejurimi seara.

Planul pe duminică era să ne trezim cât mai dimineaţă să avem vreme de un traseu de Via Ferrata recomandat de administratorul campingului. La 6 sună ceasul, dar pe cort se aud picăturile de ploaie. Nasol moment.., deja începe să se schimbe şi starea mea de spirit. Dormităm din nou până la 10 şi după ce ieşim din cort începe iarăşi să se însenineze. Mă 'nervez pe vremea asta de-a dreptul glumeaţă cu noi, dar mă gândesc că ziua nu e pierdută şi am putea încă face traseul. Adi nu e de aceeaşi părere, zice că dupămasă sigur o să se strice vremea şi n-ar fi prea sănătos să atârnăm de vre-un cablu sus pe creste, printre fulgere. Nu prea-s de acord, dar n-am ce face, n-am cum să-i dovedesc că o să ţină vremea. Până la urmă ne hotărâm să vizităm cheile ce le-am scăpat aseară şi apoi mai vedem noi.
.

Incredibil dar... cu-adevărat amenajat!

Unbelievable but... truly set up!

.

Splendoare printre stânci

Splendour among the cliffs

.

Sigmund Thun Klamm

.

Deasupra cheilor superb amenajate se află un baraj în spatele căruia apele venite din gheţari se adună în Lacul Klamsee. În jurul apei e un traseu didactic şi pe alocuri găseşti informaţii legate de biodiversitatea zonei, chiar şi un mic ochi de apă limpede unde se pot vedea câteva zeci de lipani şi păstrăvi. Tot aici, Intersport a amenajat un mic părculeţ de fitness.
.

Klammsee

.

Trebuie să fim în formă

We have to be fit

.

E deja ora 2 şi cerul e senin.., mi-e ciudă. Adi zice că am putea să ne grăbim la telecabina ce duce aproape de Kitzsteinhorn şi de-acolo să urcăm pe vârf, cine ştie dacă mai apucăm Grossglockneru'ul, măcar pe ăsta să-l urcăm. Hai! S-o facem! Fugim rapid la camping să ne echipăm cu goretexurile şi bocancii de iarnă şi în jur de ora 3 eram în Kaprun la staţia de telecabine. Tipa de la casă ne zice că pentru vârf nu mai are rost să mergem, la 4 e ultima telecabină ce coboară şi până sus nouă ne ia 45 de minute... şi toată ziua a fost însorită..
.

Kitzsteinhorn şi amprenta sa printre nori

Kitzsteinhorn and his print in the clouds

.

Zoom

.

Ne întoarcem iarăşi la camping, deja eram resemnat, o zi de la agonie la extaz.. şi apoi iar la agonie. Şi era 15 august..

Propun să mergem către nord în zona unde era traseul de Via Ferrata, să vedem cum arată măcar de jos. Facem vreo 20 de km şi descoperim o zonă într-adevăr spectaculoasă. Muntele era o creastă de calcar leită cu Piatra Craiului, iar potenţialul de trasee aeriene se vedea de la o poştă. Mergem până la poalele muntelui şi la întoarcere vizităm şi o bisericuţă zidită în stâncă, un loc liniştit aflat la vreo 100 de metri deasupra întregii depresiuni: Einsiedelei.
.

Studiem posibilităţile

We're studying the posibilities

.

Einsiedelei

.

Aproape de campingul nostru era şi un ştrand frumuşel de unde puteam închiria caiace şi hidrobiciclete pentru plimbări pe lac. Am ales o hidrobicicletă că ne plictisiserăm deja de plimbările pe străduţe din amurg.
.

Toate pânzele sus!!.. sau pedalele? :)

Raise your sails!!.. or pedals? :)

.

Grand Hotel

.

Lebede austriece

Austrian swans

.

Luni dimineaţa: din nou vreme mohorâtă, dar de data asta nu mă mai las păcălit. Plecăm pe traseu fără comentarii! Şi din nou în jur de 10 se înseninează, mda.., de râsu' plânsului vremea asta. Bine că măcar acuma e senin, ce să zic..

Saalfelden e orăşelul cel mai apropiat de traseul nostru din Alpii Bergtesgaden'ului, aici oprim să mai cumpărăm câte ceva de-ale gurii şi în jur de 11 suntem pe picior de plecare. Avem de urcat cam 900 m diferenţă de nivel până la cabana Peter Wiechentaler situată pe la 1650 m.

.

Zell am See

.

Pauză de poză

Photo break

.

Urcând spre cabană

Climbing towards the hut

.

Două ore ne ia să ajungem la cabana ce ne duce cu gândul la Genţiana noastră, izolată în vârful muntelui şi foarte rustică. Totuşi aici au o platformă mică pe care aterizează elicopterul şi toaleta cică arată ca la Hilton, asta din spusele lu' Anke şi Sârbu.
.

Peter Wiechentaller Hutte

.

Zăbovim un sfert de ceas aici după care ne îndreptăm spre traseul nostru de scăriţe şi cabluri care ne scoate în Vf. Persailhorn, un turn imens de calcar ce străjuieşte cabana de la 2347 m. Nu facem bine 10 minute şi la o privire aruncată în spate zărim tot orizontul întunecat. No waaaay!! Nu pot să cred. Glumeeeeeşti??? Stăm 5 minute şi studiem direcţia în care o iau norii. E clar, vin spre noi. Încerc să-mi închid orice neuron undeva într-o cutiuţă, parcă nu mai vreau să mă gândesc la nimic. Numa' rău îmi fac. Vreau să merg ca un robot la vale şi să treacă cât mai repede ziua asta. Intrăm în cabană şi instant începe ropăiala. Nu-mi imaginez cum s-o schimbat vremea aşa drastic în câteva minute. Ne luăm ceva de băut, mai conversăm cu câţiva turişti care ne asigură că vremea asta o să persiste şi că nu avem nici o şansă să mai urcăm azi. E sinucidere curată, mai ales că nici timp destul nu mai este. Nu mai zic nimic, nu mai am ce..

Cam jumătate de oră durează ploaia după care se opreşte, însă peste tot e ceaţă şi nu se vede mare lucru. Dintr-o dată îmi vine un imbold, habar n-am de unde, "Hai să urcăm!!". Nici acuma nu-mi dau seama cum de-or acceptat Anke şi Adi, însă în 5 minute părăsisem cabana fără să spunem o vorbă despre planul nostru criminal. Afară era ud tot. Iarbă, stâncă, tot umed. Şi încă burniţa încet. O luăm la pas şi în jumătate de oră suntem la baza peretelui unde începe Wildental Klettersteig, adică Via Ferrata noastră. Entuziasmul ni se mai domoleşte puţin când vedem ce ne-aşteaptă, ştiind mai ales că nu ar fi indicat să urcăm acum. Ceţurile dau semne că vor să ne elibereze drumul şi asta ne mai dă ceva speranţe. Ne echipăm cu hamuri şi lonjele improvizate, căştile pe cap şi începem o aventură cu totul nouă:
.

Via ferrata: Start!!

.

Traversare cu emoţii

Exciting traverse

.

Traseul e unul mediu notat B/C. Asigurările sunt noi, foarte bine amplasate şi sunt în special cabluri de oţel şi scări.

.

Stâncă şi oţel

Rock and steel

.

Wildental Klettersteig

.

Scări

Stairs

.

În timp ce urcăm începe iarăşi să burniţeze şi din nou suntem cu inima cât un purice gândindu-ne la o posibilă furtună. Se pare totuşi că ce-o fost mai rău trecuse şi în afară de faptul că ne umezim puţin şi e mai frig, nu se întâmplă nimic grav. După aprox. 2 ore de la intrarea pe Wildental, traseul vertical se termină şi mai avem doar vreo 10 minute de parcurs pe creastă până pe vârf. Anke decide să ne aştepte aici, iar eu cu Adi mergem să luăm dovezi că am reuşit tura asta.

.

Aşteaptă-ne!!

Wait for us

.

Persailhorn - 2347 m

.

Ne fotografiem rapid şi ne întoarcem la Anke care îngheţase deja de la atâta aşteptare. Coborârea până la cabană o facem pe alt traseu, Sudwand Klettersteig, tot un B/C superb!
.

Atenţie la trepte

Watch your steps

.

Sudwand Klettersteig

.

Una de jos

One from underneath

.

Una de sus

One from above

.

Safety first!

.

În jur de 8 seara ieşim din traseul "înfierat" şi ne îndreptăm spre cabană pe ultimele minute de lumină. Când ajungem aici era întuneric deja, deci o sincronizare mai bună nici că se putea. În timp ce ne echipăm cu frontalele iese cabanierul, îi spunem că ne întoarcem de pe vârf, face o moacă de parcă şi-o-nghiţit limba, noi îl salutăm şi ne vedem de coborârea noastră prin pădure până la maşină. Seara pe la 11 ajungem la camping rupţi de oboseală dar cu o satisfacţie imensă că în sfârşit am izbutit să înfruntăm vremea asta şi căţărarea a fost absolut superbă. Eu unul când mă gândesc la toate sincronizările şi la faptul că ploaia a început exact când eram lângă cabană, nu pot decât să mulţumesc Domnului! Pentru cine vrea să încerce senzaţii verticale la înălţimi impresionante şi totuşi să se simtă cât mai în siguranţă îi recomand Via Ferrata şi informaţiile cele mai detaliate despre trasee eu le-am găsit aici http://www.bergsteigen.at/de/kst.aspx?ID=2.

Marţi dimineaţa ne împachetăm cu totul şi părăsim definitiv campingul nostru. Vremea se arată ok şi noi plecăm în sud spre Grossglockner!
.

Camping lângă Zell am See

Camping near Zell am See

.

Urcăm pe Hochalpinstrasse, Transfăgărăşanul austriecilor, mult mai în vârstă ca al nostru. Şoseaua se plăteşte la intrare, în jur de 25 de euro/maşină.

.

Acolo trebuie să ajungem!

There's our target!

.

Hochalpenstrasse

.

Edelweiss Spitz

.

Spre dupămasă, coşmar! Vremea se strică din nou. Deja mă gândesc că sunt şanse bune să nu mai urcăm vârful pentru care am venit. Ne grăbim către devierea ce ne duce la gheţarul Pasterze, cel mai lung din Austria şi din Alpii Estici. Când ajungem la parcarea de la Franz Josef Hohe afară era deja totul plumburiu, burniţa şi noi a trebuit să ne echipăm de iarnă. Coborâm cam jumătate de oră pe traseul amenajat în scări ce ne duce jos pe limba terminală a gheţarului. Din loc în loc sunt puse plăcuţe care reprezintă nivelul gheţarului în diferiţi ani. Se topeşte văzând cu ochii! La propriu, fără nici o metaforă. Aspect mai vizibil al încălzirii globale nu cunosc..
.

În 1980 am fi stat pe gheţar!

In 1980 we'd have been on the glacier!

.

Crevasa

The crevasse

.

Poză didactică

Didactic picture

.

Gheţarul Pasterze

Pasterze Glacier

.

Acolo undeva e Grossglockner..

There somewhere's Grossglockner..

.

După ce ne întoarcem la parcare începe o ploaie zdravănă care pune capăt definitiv aventurii noastre către cel mai înalt vârf al Austriei. Nu mai aveam nici o şansă pe vremea asta. Azi ar fi trebuit să urcăm până la Studlhutte, la 2800 m, însă acum chiar ar fi imposibil şi urcuşul pe ceaţă nu prezintă nici un interes. Ne întoarcem resemnaţi la campingul pe care credeam că l-am părăsit definitiv.

Miercuri dimineaţa, ca să putem spune totuşi că am urcat la peste 3000, dăm o fugă spre Kaprun, mai departe la telecabină şi urcăm spre Kitzsteinhorn. Durează cam 45 de minute, schimbăm 2 telecabine şi costă aprox 25 de euro/pers., ca să mai avem apoi cam 45 de minute de urcat o pantă bolovănoasă destul de abruptă, care pe alocuri mai avea câteva limbi de zăpadă netopite.

.

Urcând spre Kitzsteinhorn

Climbing towards Kitzsteinhorn

.

Ajungem deodată cu un cuplu simpatic de nemţi care nu sunt aici pentru prima oară. Ne explică cât de frumos se vede până hăt departe pe o vreme senină. Mda.. ne gândim şi noi, cu ciudă mai ales că duminică nu ne-au mai lăsat să urcăm pe o vreme de milioane. Acuma vedeam totuşi destul de departe, cam 4-5 metri în jurul nostru..

.

Kitzsteinhorn 3203m

.

Mândru c-am ajuns pe vârf ;)

Proud for getting on the top ;)

.

N-am păşit niciodată mai sus, nu încă!

Never stepped higher, not yet!

.

Ne semnăm în cartea de vârf şi rapid înapoi că n-avem după ce întârzia mai mult aici.

.

Milka reloaded

Suntem iarăşi în căluţ, de data asta cu direcţia Rumanien! Seara ne oprim la un camping în apropiere de Parndorf. Joi era zi de reduceri la outlet..

Per ansamblu a fost o ieşire frumoasă şi am învăţat multe despre ce se poate face în Austria şi cum să-ţi planifici turele aici. O săptămână pe noi ne-a costat în jur de 250 de euro, cu tot cu drum, mâncare şi camping 6 nopţi şi pot spune că am dus-o destul de bine la capitolul confort. Marea dezamăgire rămâne însă faptul că n-am bifat Grossglocknerul, dar important e că dorinţa de a merge acolo nu va dispărea, la fel cum şi el tot acolo va fi de găsit şi anii următori.