Creasta Arpăşel-Vârtopel - Făgăraş, 25-27.08.2010

Arpăşel-Vârtopel Ridge
by Dani G

.

Silva are să plece cât de curând în Irlanda, iar ultima lui dorinţă în materie de fugit de-acasă suna cam aşa: Arpăşeluuuu'!! Eu încep şcoala (lucru..) săptămâna următoare aşa că de data asta nu o mai puteam amâna. Miercuri dupămasa destul de târziu plecăm spre Bâlea pe o vreme cam oscilantă, dar totuşi cu direcţii de îmbunătăţire. Oprim la intrarea în Orăştie şi dacă tot eram doar noi doi, ne permitem să urcăm până la interesantul monument ridicat în cinstea lui Decebal.

.

Monumentul lui Decebal de la Orăştie
Decebal's memorial at Orastie

La începutul urcării pe Transfăgărăşan oprim să alimentăm, era deja destul de întuneric. Urcăm serpentinele şi după ce trecem de cabana Bâlea Cascadă dăm de o ceaţă groasă ce ne limitează la 5-10 km/h. Ajungem în cele din urmă la intrarea în tunel, căutăm ceva vreme o parcare, nu pentru că erau multe maşini ci chiar nu desluşeam nimic în faţa ochilor. În timp ce ne echipăm, cam la vreo 10 minute după ce parcasem, observăm că ceaţa se ridicase pe nesimţite şi reuşim să intrăm destul de repede în traseul ce ne duce la Lacul Capra. Ne ia undeva între 30-45 de minute să ajungem aici, punem rapid cortul printre multe altele a căror ocupanţi sforăiau de mult şi ne dăm şi noi la 'schlafen'! La 6 fix telefoanele îşi fac datoria, noi ne mai alintăm puţin la căldurică, dar nu prea mult că nu ne permitem. Vremea nu se arăta deloc îngăduitoare, toată căldarea era acoperită de o plapumă groasă de nori care nu păreau că vor să-şi schimbe patul.

Cărare printre nori

Cloud way

.

Dăm rapid la stomac ceva de învârtit, băgăm în rucsaci echipamentul, ne punem hamurile să nu mai pierdem vremea sus şi plecăm către vârful Caprei. Peste aprox. 30 de minute eram în vârf, însă datorită norilor nu ne dăm seama unde începe creasta noastră. Coborâm în spintecătura ce ne desparte de Vânătoarea lui Buteanu, urcăm şi pe cel din urmă în speranţa că poate se arată ceva de-aici. Nimic! Totul era în nori. Ne facem câteva poze să ştim măcar că am fost la 2507 şi nu trece mult că observăm jos în vale Lacul Bâlea. Încet încet norii se sparg în vest, mai urcă spre noi câte o fărâmă de vapori condensaţi, dar avem speranţă că-n ritmul ăsta e o chestiune de minute să se limpezească cerul.

.

Creasta Vest-Est
The ridge West-East

Mai facem câteva poze să avem şi cu cer senin şi ne întoarcem spre Vf. Capra, de unde se vede foarte bine coborârea spre Portiţa Arpăşelului de data asta. Mergem precaut, panta e destul de mare, o grămadă de bolovani instabili sub picioare şi noi oricum aşteptam încă victoria deplină a Soarelui. Înainte de punctul cel mai jos al crestei, Marele V, avem de făcut un rapel cam de 15-20 de metri, pentru care ne bucurăm să putem folosi coarda de 50 de metri. Înainte să ne dăm drumul încercăm să dibuim secretele peretelui Marelui V, aflat chiar în faţa noastră, dincolo de spintecătură, care urma să fie cam cea mai grea încercare pentru noi.

Rapel în Marele V
Abseiling in the Great V

Ajunşi jos, ne cuprinde un fior ciudat şi nici nu are cum să fie altfel atunci când eşti izolat pe un petec drept de 1 metru pătrat, înconjurat pe două părţi de abrupturi de câteva sute de metri şi în faţa ta stă un colos vertical de 50 de metri! Stăm puţin să studiem urcarea, găsim pitoanele de început, vedem şi regruparea din mijlocul peretelui şi Silva, care venise special să facă cap porţiunea asta, începe urcuşul. Eu mă ancorez cât mai bine să-l filez în siguranţă şi mai dau indicaţii unde văd mai bine linia, de jos. Se descurcă foarte bine Silva şi nu durează mult că îmi strigă să urc la el. Îl secundez şi în afară de faptul că stânca e un gnais foarte friabil şi nesigur pe alocuri, îmi place foarte mult căţărarea. Ajuns în regrupare schimbăm iarăşi locurile, eu trec la filat şi Silva studiază pe unde urcă traseul. Chiar dacă în dreapta este foarte expus şi prizele cam scurse, nouă ni se pare că pe aici e varianta bună. Se începe cu o mică traversare unde pică bine un friend plantat într-o fisură (mulţumim Mărgică pentru ajutor;)), mai câţiva paşi de căţărare şi apoi panta se mai domoleşte până în vârful peretelui. Coarda pleacă de la mine tot mai repede şi în curând îmi aud din nou numele. Plec pe traversare, aici am avut ceva emoţii chiar secund fiind, culeg câteva mobile plantate de Silva mai mult pentru moral şi în scurt timp ajung lângă el. Stăm să ne bucurăm de realizare, destul de mare pentru noi şi cel mai rău ne pare că în timp ce asiguram nu am putut să facem ceva poze, cel care asigura trebuind să stea cu ochi-n patru tot timpul. De aici urmează Arpăşelul propriu zis, o creastă îngustă presărată cu o succesiune de vârfuleţe ca nişte cocoaşe de cămilă. Noi ne gândim că e mai sănătos să mergem legaţi în coardă.

Atingerea unui Arhitect

The touch of an Architect

.

Traversarea pe gard
The traverse on the fence
.

N-am mai ţinut cont de ceas, vremea se îmbunătăţise iremediabil spre satisfacţia noastră şi am decis să ne bucurăm la maxim de tura asta, adică permiţându-ne să lenevim cât de des am vrut. Urmează a doua provocare adevărată: Urechile de Iepure, două turnuri de stâncă de vreo 20-25 de metri, care stau de-a curmezişul pe creastă, nelăsând vreo variantă de ocolire. Prima, urechea vestică, e ceva mai uşoară şi îl conving pe Silva să-mi lase şi mie satisfacţia de-a merge cap. Asta bine-nţeles cu promisiunea sfântă că el o să o urce pe cea estică. Prima porţiune pare mai expusă însă prizele sunt foarte bune. O adevărată plăcere urcuşul ăsta. Urmează o platformă mică şi jumătatea a 2'a care e mai căzută.

.

Căţărare pe Urechea Vestică
Climbing the Western Ear

Diedru
.

Top

În 5 minute sunt sus, pun regruparea, vine şi Silva în 2 timpi şi 3 mişcări şi.. stăm! Aici stăm că-i prea frumos să n-o facem. Panorama 360, cerul albastru şi toate crestele ce se vedeau până după Moldoveanu în est şi Negoiu în vest ne pun la treabă, cu aparatul!

Cu capu'n nori?
With the head in the clouds?
.

La jumatea drumului..
Half way..
.

Vf. Capra
Capra Peak
.

Pauza foto
Photo break

După ce imortalizăm toate posibilităţile ne punem să alimentăm puţin, iar apoi, revigoraţi, spre ultima treabă serioasă: Urechea Estică. Un mic rapel prima dată de pe cea vestică şi apoi Silva se pregăteşte să meargă din nou cap.

Căţărare pe Urechea Estică
Climbing the Eastern Ear

Sensul nostru de parcurgere a crestei, V-E, e mai dificil din cauza celor două căţărări pe Marele V şi Urechea Estică, care din sens contrar ar fi rapelate destul de uşor. Dar, dacă dorinţa-i una cu foc, atunci aşa trebuia să fie şi traseul nostru. Şi merită! Aventură 110%. Silva trece de câteva porţiuni expuse, mai îngroapă nişte mobile unde morcovu-i mare (tot numa' pentru moral..) şi iese victorios în top. Urmez eu la aparat. Din nou ceva emoţii la nişte paşi, mai ales că rămâneam cu unele prize în mână, ba chiar când să ajung la un friend iese şi el de la o simplă smucitură, dar Domnu-i în control şi uite că ajung şi eu sus. Doamne-ţi mulţam!

Nu privi în jos!
Don't look down!

Un rapel scurt şi de-aici şi în continuare ne aşteptăm la treburi mai uşoare. Mai mergem cam 5 minute după care creasta noastră ia sfârşit în Vf. Vârtopel. Înainte de a urca ultimul obstacol mai luăm o pauză de prânz, de data asta şi cu telefoanele de rigoare, ne mândrim cu ce am realizat, facem ciudă cu vremea de milioane ce o aveam, liniştim mândrele că ce-o fost mai greu o trecut şi îi dăm bătaie.

Ace pietrificate
Petrified needles
.
Creasta Est-Vest
The ridge East-West

Pe Vârtopel.. surpriză! Înspre est se termina brusc cu un abrupt ce nu prea mergea descăţărat. Dăm 'napoi, Silva dă nişte telefoane pentru lămuriri la alţi cunoscători şi după ce coborâm pe versantul sudic destul de mult, reuşim să ocolim porţiunea asta, însă ne trezim cu alt perete în cale, de vreo 5 metri doar ce-i drept, numa' că nouă nu ne prea venea aşa la liber să-l urcăm. Până la urmă hotărâm că n-avem încotro, or mai fi fost şi alţii p-acolo, îi zic la Silva să watch my back şi cu un uşor tremur îi dăm de capăt şi la urcuşul ăsta. Noi uitasem, sau ignorasem că defapt mai avem de-aici şi creasta Vârtopelului. Acum o vedem la picioarele noastre: frumoasă, ascuţită, mai uşoară ca Arpăşelul şi jos la capătul ei se vedea traseul turistic unde trebuia noi să ajungem. Însă are şi Vârtopelul surprize, mai mici i-adevărat. De puţine ori am mers concomitent, mai mult pe rând asigurându-ne reciproc. Mai aiurea era unde trebuia să călcăm pe perniţele de iarbă crescute în pantă, care nu ştiai ce stabilitate prezintă. Mai facem un rapel scurt pe după un cleanţ şi în jur de ora 5 suntem în traseul turistic de creastă, la Fereastra Zmeilor.

Fereastra Zmeilor
The Dragons' window

Ne felicităm, mulţumim Celui de Sus pentru o zi superbă şi pentru protecţie şi o luăm pe sub creasta noastră înapoi spre cort.

Traseul turistic de sub creastă
The tourist trail under the ridge

Vineri dimineaţa ne permitem o trezire pe la 9, mai întârziem puţin ca să ne bucurăm de vremea asbolut excepţională şi în jur de ora 12 suntem jos la maşină.

North Face
.
Nuci şi "prieteni"
Nuts and friends
.
Verde'albastru
Green blue
.Lacul Capra
Capra Lake
.

Lacul Bâlea

Bâlea Lake

.

Pentru mine a fost una din FOARTE puţinele ture în care am mers fără prea multă pregătire (mai mult din cauza lu' Silva), însă rămâne o ieşire memorabilă: o zi de vis, o creastă superbă şi un camarad pe măsură! Domnu' cu tine până ne revedem!

Pentru varianta lui Silva şi mai multe poze http://silvatam.blogspot.com/2010/12/creasta-arpasel-vartopel-vest-est.html