Creasta Arpăşel-Vârtopel - Făgăraş, 25-27.08.2010

Arpăşel-Vârtopel Ridge
by Dani G

.

Silva are să plece cât de curând în Irlanda, iar ultima lui dorinţă în materie de fugit de-acasă suna cam aşa: Arpăşeluuuu'!! Eu încep şcoala (lucru..) săptămâna următoare aşa că de data asta nu o mai puteam amâna. Miercuri dupămasa destul de târziu plecăm spre Bâlea pe o vreme cam oscilantă, dar totuşi cu direcţii de îmbunătăţire. Oprim la intrarea în Orăştie şi dacă tot eram doar noi doi, ne permitem să urcăm până la interesantul monument ridicat în cinstea lui Decebal.

.

Monumentul lui Decebal de la Orăştie
Decebal's memorial at Orastie

La începutul urcării pe Transfăgărăşan oprim să alimentăm, era deja destul de întuneric. Urcăm serpentinele şi după ce trecem de cabana Bâlea Cascadă dăm de o ceaţă groasă ce ne limitează la 5-10 km/h. Ajungem în cele din urmă la intrarea în tunel, căutăm ceva vreme o parcare, nu pentru că erau multe maşini ci chiar nu desluşeam nimic în faţa ochilor. În timp ce ne echipăm, cam la vreo 10 minute după ce parcasem, observăm că ceaţa se ridicase pe nesimţite şi reuşim să intrăm destul de repede în traseul ce ne duce la Lacul Capra. Ne ia undeva între 30-45 de minute să ajungem aici, punem rapid cortul printre multe altele a căror ocupanţi sforăiau de mult şi ne dăm şi noi la 'schlafen'! La 6 fix telefoanele îşi fac datoria, noi ne mai alintăm puţin la căldurică, dar nu prea mult că nu ne permitem. Vremea nu se arăta deloc îngăduitoare, toată căldarea era acoperită de o plapumă groasă de nori care nu păreau că vor să-şi schimbe patul.

Cărare printre nori

Cloud way

.

Dăm rapid la stomac ceva de învârtit, băgăm în rucsaci echipamentul, ne punem hamurile să nu mai pierdem vremea sus şi plecăm către vârful Caprei. Peste aprox. 30 de minute eram în vârf, însă datorită norilor nu ne dăm seama unde începe creasta noastră. Coborâm în spintecătura ce ne desparte de Vânătoarea lui Buteanu, urcăm şi pe cel din urmă în speranţa că poate se arată ceva de-aici. Nimic! Totul era în nori. Ne facem câteva poze să ştim măcar că am fost la 2507 şi nu trece mult că observăm jos în vale Lacul Bâlea. Încet încet norii se sparg în vest, mai urcă spre noi câte o fărâmă de vapori condensaţi, dar avem speranţă că-n ritmul ăsta e o chestiune de minute să se limpezească cerul.

.

Creasta Vest-Est
The ridge West-East

Mai facem câteva poze să avem şi cu cer senin şi ne întoarcem spre Vf. Capra, de unde se vede foarte bine coborârea spre Portiţa Arpăşelului de data asta. Mergem precaut, panta e destul de mare, o grămadă de bolovani instabili sub picioare şi noi oricum aşteptam încă victoria deplină a Soarelui. Înainte de punctul cel mai jos al crestei, Marele V, avem de făcut un rapel cam de 15-20 de metri, pentru care ne bucurăm să putem folosi coarda de 50 de metri. Înainte să ne dăm drumul încercăm să dibuim secretele peretelui Marelui V, aflat chiar în faţa noastră, dincolo de spintecătură, care urma să fie cam cea mai grea încercare pentru noi.

Rapel în Marele V
Abseiling in the Great V

Ajunşi jos, ne cuprinde un fior ciudat şi nici nu are cum să fie altfel atunci când eşti izolat pe un petec drept de 1 metru pătrat, înconjurat pe două părţi de abrupturi de câteva sute de metri şi în faţa ta stă un colos vertical de 50 de metri! Stăm puţin să studiem urcarea, găsim pitoanele de început, vedem şi regruparea din mijlocul peretelui şi Silva, care venise special să facă cap porţiunea asta, începe urcuşul. Eu mă ancorez cât mai bine să-l filez în siguranţă şi mai dau indicaţii unde văd mai bine linia, de jos. Se descurcă foarte bine Silva şi nu durează mult că îmi strigă să urc la el. Îl secundez şi în afară de faptul că stânca e un gnais foarte friabil şi nesigur pe alocuri, îmi place foarte mult căţărarea. Ajuns în regrupare schimbăm iarăşi locurile, eu trec la filat şi Silva studiază pe unde urcă traseul. Chiar dacă în dreapta este foarte expus şi prizele cam scurse, nouă ni se pare că pe aici e varianta bună. Se începe cu o mică traversare unde pică bine un friend plantat într-o fisură (mulţumim Mărgică pentru ajutor;)), mai câţiva paşi de căţărare şi apoi panta se mai domoleşte până în vârful peretelui. Coarda pleacă de la mine tot mai repede şi în curând îmi aud din nou numele. Plec pe traversare, aici am avut ceva emoţii chiar secund fiind, culeg câteva mobile plantate de Silva mai mult pentru moral şi în scurt timp ajung lângă el. Stăm să ne bucurăm de realizare, destul de mare pentru noi şi cel mai rău ne pare că în timp ce asiguram nu am putut să facem ceva poze, cel care asigura trebuind să stea cu ochi-n patru tot timpul. De aici urmează Arpăşelul propriu zis, o creastă îngustă presărată cu o succesiune de vârfuleţe ca nişte cocoaşe de cămilă. Noi ne gândim că e mai sănătos să mergem legaţi în coardă.

Atingerea unui Arhitect

The touch of an Architect

.

Traversarea pe gard
The traverse on the fence
.

N-am mai ţinut cont de ceas, vremea se îmbunătăţise iremediabil spre satisfacţia noastră şi am decis să ne bucurăm la maxim de tura asta, adică permiţându-ne să lenevim cât de des am vrut. Urmează a doua provocare adevărată: Urechile de Iepure, două turnuri de stâncă de vreo 20-25 de metri, care stau de-a curmezişul pe creastă, nelăsând vreo variantă de ocolire. Prima, urechea vestică, e ceva mai uşoară şi îl conving pe Silva să-mi lase şi mie satisfacţia de-a merge cap. Asta bine-nţeles cu promisiunea sfântă că el o să o urce pe cea estică. Prima porţiune pare mai expusă însă prizele sunt foarte bune. O adevărată plăcere urcuşul ăsta. Urmează o platformă mică şi jumătatea a 2'a care e mai căzută.

.

Căţărare pe Urechea Vestică
Climbing the Western Ear

Diedru
.

Top

În 5 minute sunt sus, pun regruparea, vine şi Silva în 2 timpi şi 3 mişcări şi.. stăm! Aici stăm că-i prea frumos să n-o facem. Panorama 360, cerul albastru şi toate crestele ce se vedeau până după Moldoveanu în est şi Negoiu în vest ne pun la treabă, cu aparatul!

Cu capu'n nori?
With the head in the clouds?
.

La jumatea drumului..
Half way..
.

Vf. Capra
Capra Peak
.

Pauza foto
Photo break

După ce imortalizăm toate posibilităţile ne punem să alimentăm puţin, iar apoi, revigoraţi, spre ultima treabă serioasă: Urechea Estică. Un mic rapel prima dată de pe cea vestică şi apoi Silva se pregăteşte să meargă din nou cap.

Căţărare pe Urechea Estică
Climbing the Eastern Ear

Sensul nostru de parcurgere a crestei, V-E, e mai dificil din cauza celor două căţărări pe Marele V şi Urechea Estică, care din sens contrar ar fi rapelate destul de uşor. Dar, dacă dorinţa-i una cu foc, atunci aşa trebuia să fie şi traseul nostru. Şi merită! Aventură 110%. Silva trece de câteva porţiuni expuse, mai îngroapă nişte mobile unde morcovu-i mare (tot numa' pentru moral..) şi iese victorios în top. Urmez eu la aparat. Din nou ceva emoţii la nişte paşi, mai ales că rămâneam cu unele prize în mână, ba chiar când să ajung la un friend iese şi el de la o simplă smucitură, dar Domnu-i în control şi uite că ajung şi eu sus. Doamne-ţi mulţam!

Nu privi în jos!
Don't look down!

Un rapel scurt şi de-aici şi în continuare ne aşteptăm la treburi mai uşoare. Mai mergem cam 5 minute după care creasta noastră ia sfârşit în Vf. Vârtopel. Înainte de a urca ultimul obstacol mai luăm o pauză de prânz, de data asta şi cu telefoanele de rigoare, ne mândrim cu ce am realizat, facem ciudă cu vremea de milioane ce o aveam, liniştim mândrele că ce-o fost mai greu o trecut şi îi dăm bătaie.

Ace pietrificate
Petrified needles
.
Creasta Est-Vest
The ridge East-West

Pe Vârtopel.. surpriză! Înspre est se termina brusc cu un abrupt ce nu prea mergea descăţărat. Dăm 'napoi, Silva dă nişte telefoane pentru lămuriri la alţi cunoscători şi după ce coborâm pe versantul sudic destul de mult, reuşim să ocolim porţiunea asta, însă ne trezim cu alt perete în cale, de vreo 5 metri doar ce-i drept, numa' că nouă nu ne prea venea aşa la liber să-l urcăm. Până la urmă hotărâm că n-avem încotro, or mai fi fost şi alţii p-acolo, îi zic la Silva să watch my back şi cu un uşor tremur îi dăm de capăt şi la urcuşul ăsta. Noi uitasem, sau ignorasem că defapt mai avem de-aici şi creasta Vârtopelului. Acum o vedem la picioarele noastre: frumoasă, ascuţită, mai uşoară ca Arpăşelul şi jos la capătul ei se vedea traseul turistic unde trebuia noi să ajungem. Însă are şi Vârtopelul surprize, mai mici i-adevărat. De puţine ori am mers concomitent, mai mult pe rând asigurându-ne reciproc. Mai aiurea era unde trebuia să călcăm pe perniţele de iarbă crescute în pantă, care nu ştiai ce stabilitate prezintă. Mai facem un rapel scurt pe după un cleanţ şi în jur de ora 5 suntem în traseul turistic de creastă, la Fereastra Zmeilor.

Fereastra Zmeilor
The Dragons' window

Ne felicităm, mulţumim Celui de Sus pentru o zi superbă şi pentru protecţie şi o luăm pe sub creasta noastră înapoi spre cort.

Traseul turistic de sub creastă
The tourist trail under the ridge

Vineri dimineaţa ne permitem o trezire pe la 9, mai întârziem puţin ca să ne bucurăm de vremea asbolut excepţională şi în jur de ora 12 suntem jos la maşină.

North Face
.
Nuci şi "prieteni"
Nuts and friends
.
Verde'albastru
Green blue
.Lacul Capra
Capra Lake
.

Lacul Bâlea

Bâlea Lake

.

Pentru mine a fost una din FOARTE puţinele ture în care am mers fără prea multă pregătire (mai mult din cauza lu' Silva), însă rămâne o ieşire memorabilă: o zi de vis, o creastă superbă şi un camarad pe măsură! Domnu' cu tine până ne revedem!

Pentru varianta lui Silva şi mai multe poze http://silvatam.blogspot.com/2010/12/creasta-arpasel-vartopel-vest-est.html

Eigerul din Carpaţi! - Retezat, 19-21.03.2010

The Eiger from the Carpathians!
by Dani G
.

Da, ştiu, nici măcar nu se compară! Dar totuşi, în ultimele săptămâni am văzut atâtea filme şi documentare despre cucerirea gigantului Europei, încât vreau să rămân în spiritul North Face! Aşa că daţi-mi voie să fac comparaţia asta (forţată ce-i drept..) a peretelui nordic al Bucurei, cu Nordwand'ul Eigerului! Mulţumesc!

.

Noi
Us
.

Ţinta noastră
Our target
.

Îmi propusesem de mult timp să caţăr în Retezat, însă nu avusesem niciodată ocazia să-mi pun dorinţa în practică. Şi nici nu mă gândeam că o sa mai apuc iarna asta, până când, după o discuţie întâmplătoare cu Mărgică, ne găsim amândoi un weekend liber şi Adi se oferă să ne dea nişte "lecţii" într-ale alpinismului. Aşa se face că vineri dupămasa eram în maşină eu, Sârbu, Jim şi Adi M, gonind spre poalele Retezatului. Ajungem la Cârnic pe la 22.30, după câteva manevre de împins maşina pe ultima porţiune care era cam îngheţată, ne echipăm de drum şi în jur de ora 1 noaptea suntem sus la Genţiana. Halim câte ceva în sala de mese şi apoi, fără să mai trezim cabanierul, urcăm la priciuri, ochim câteva paturi libere şi.. somn!
.

Noi şi traseul din "Micul Eiger"
Us and the route from "Small Eiger"
.

Dimineaţa, în loc de "bine aţi venit", avem parte de un tărăboi monstru din partea cabanierului, de parcă am fi vrut să fugim şi să nu mai plătim cazarea. Încerc să-l calmez da' degeaba, el o ţine pe a lui: "Voi credeţi că aici e casă fără stăpân??..Nici măcar nu aveţi rezervare.."... Îl las să obosească puţin şi când prind momentul încerc să-i explic că defapt nu am vrut să-l trezim la ora aia şi că avem şi rezervare. Degeaba, n-am cu cine.. Mai bagă o rundă de "amabilităţi" şi în final mă întreabă pe ce nume am făcut rezervarea. Îi spun, ia foaia să-mi arate că nu am făcut nici o rezervare şi când se uită mai atent îmi vede numele scris şi rezervarea pentru 5 persoane (câte trebuia să fim iniţial). Se mai domoleşte puţin şi îmi spune că înaintea noastră mai ajunsese un grup de 5 arădeni, care chiar nu aveau rezervare şi el crezuse că eram noi (cei cu rezervarea făcută). În fine, tot noi rămânem vinovaţi, că doară mândria-i mare şi nu poate accepta greşeala, ne vedem de-ale noastre (ale gurii..), ne echipăm de plecare şi pe la 9.30 (destul de târziu) o zbughim către perete.
.

Echiparea
Getting ready
.

Cornişe în Custura Bucurei
Cornices in Custura Bucurei
.

Vremea e superbă! Cer senin cât vezi cu ochii, temperatura extrem de suportabilă, vânt pauză şi o zăpadă destul de tasată încât să nu trebuiască să batem urme.. prea mari. După ceva vreme ne încălzim destul de tare şi ne gândim c-ar trebui să ne protejăm cumva faţa de ultravioletele puternice care se reflectau în zăpadă. Pălăria-i acasă, că doar e iarnă în toată regula, aşa mă gândii eu, crema de protecţie stă şi ea bine mersi uitată prin ceva raft, că în ultimele ture nu prea ne-a fost de folos şi uite-aşa timp de trei ore până ajungem noi la umbra peretelui, soarele îşi face toate vrăjile pe feţele noastre. Încă nu simţim efectul, e din acelea "întârziate".. dar sigure!
.

Start!
.

La umbra peretelui ne alimentăm cu nişte ciocolăţi, batoane şi fructe pentru energizare, scoatem hamurile, corzile, căştile, pioleţii, colţarii şi toate 'fierele' necesare şi în jur de ora 13.00, după un scurt instructaj "a la domn' instructor Mărgel", dăm startul. Traseul propus pe azi e Furcile, un vâlcel cu gradul 2A, nu foarte dificil, deci numai bun pentru nişte începători ca şi noi. Suntem două echipe, legaţi în coardă, cei doi Adi (Margea secundat de Sârbu) şi eu secundat de Jim.
.

Intrarea în vâlcel

The entrance in the gully

.

La început panta e în jur de 40-45 de grade, iar zăpada destul de afânată, fapt care ne face înaintarea mai lentă. Aştept să se îndepărteze prima echipă şi apoi o iau din loc pe urmele lor. Mergem fără asigurări deocamdată, abia după intrarea propriuzisă în vâlcel, când panta crescuse pe la vreo 60-70 de grade, Adi asigurând la un friend. Zăpada e destul de ţapănă aici la umbră şi putem înainta cu încredere.
.

Pe urmele maeştrilor
Following the masters
.

Îmi place treaba asta, chiar simt o satisfacţie ciudată ascultând sunetul ăsta ritmic de parcă ar fi o măsură de 3/4, "harsch-puff-puff, harsh-puff-puff...", adică înfig coada pioletului la maxim, bag colţarul drept, apoi pe cel stâng, iar înfig pioletul şi tot aşa. Înaintez destul de eficient cu metoda asta şi uitându-mă în jur la panta tot mai accentuată (pâna la 75-80 de grade deja..) am senzaţia escaladării vreunui perete faimos văzut doar prin filme, la care aveam emoţii chiar şi pentru actorii care făceau totul regizat. Asigur mai departe, ba la o nucă, ba un anou pe după un colţ de stâncă sau vreun friend într-o fisură mai mare, mobile 'plantate' de Mărgică, pe care Jim avea sarcina să le culeagă.
.

Harsch..puff..puff..harsch..puff..puff
.

Cam pe la mijloc..
About half way..
.

Timpul trece pe nesimţite şi după aprox. 1 oră jumate trecusem de mijlocul traseului, dar ne aştepta partea cea mai tehnică: o traversare destul de expusă cam de o lungime de coardă, pe unde trebuia să ne echilibrăm destul de bine ca să nu riscăm un impact violent cu stânca. Înainte de traversare regrupăm toţi într-o mică creastă ascuţită pe care o încălecăm efectiv ca să avem loc destul. Priveliştea spre vest e superbă, putem vedea vârful Retezat luminat de soare în întregime. După ce ajunge şi Jim cu mobilele, Adi pleacă mai departe pe traversare, însă din punctul unde eram regrupaţi noi nu puteam vedea exact ce ne aşteaptă, pasajul fiind mascat de stânci. În câteva minute densitatea în regrupare creşte din nou, fiind ajunşi de doi băieţi din trupa arădenilor sosiţi mai devreme la cabană. Sergiu şi Mişu plecaseră dimineaţa către perete, cu scopul să caţere creasta 25 Octombrie, însă la puţin timp după ce noi intrasem în vâlcel renunţaseră la ea, după câteva încercări şi urcaseră pe urmele noastre.
.

Aproape vertical!
Almost vertical!
.

Eram deja 5 care aşteptam să ne vină rândul şi după 15-20 de minute Adi ne strigă că a regrupat. Pleacă Sârbu, iar eu îl urmez fiind asigurat de Jim. Un scurt urcuş şi de aici putem vedea pasajul mai tehnic. Înaintăm încet amândoi căutând prize în peretele vertical şi când ajungem la punctul critic încep să ne tremure puţin picioarele. În mod normal ar fi fost o joacă traversarea asta, dar abisul de mai bine de 200 de metri de la picioarele noastre şi perspectiva unei alunecări urmată de o izbire de cleanţuri ne pune sângele în mişcare rapid şi dă drumul la şuvoaie de adrenalină în corp! Adi se codeşte, încearcă să caute nişte prize la mâini, vrea să se agaţe cu pioletul de un mic prag, dar degeaba, aici trebuie doar curaj şi merge! După vreo 5-10 minute de încercări reuşeşte să-şi facă şi curaj şi trece cu bine, spre satisfacţia lui Margea care deja rămăsese în pană de încurajări. (După o asemenea reuşită, Sârbu ne aminteşte într-una până ajungem acasă, că "I'm aliiiive!!!")
.

Adi înainte de traversare
Adi before the traverse
.

Vine şi rândul meu. Studiasem paşii... ştiam ce am de făcut! Trag aer în piept, fredonez ceva melodie stupidă (Un copac cu flooori...este tot ce îmi doreeeesc...) ca să-mi iau gândul de la peisajul ameţitor şi pornesc! Un pas mare pe spate până pe o muchie ascuţită, mai unul pe pipăite, tot pe spate pe o mică platformă, o "crăcănare" cât toate zilele peste un mic vâlcel şi gata! Am trecut partea nasoală! Mai vreo 15 metri prin zăpadă până la regrupare.
.

Traversarea
The traverse
.

Mai un hop!
One more push!
.

Un pas mic pentru omenire...
A small step for the mankind..
.

Prima echipă o ia în sus pe ultima porţiune spre creastă, iar eu rămân să-l filez pe Jim, care aproape îngheţase de frig în prima regrupare până am reuşit noi să traversăm. Îl ghidez în pasajul dificil, că deja aveam experienţă şi trece şi el de emoţii. Ajuns în regrupare îl las pe el cap pe porţiunea finală, iar eu rămân la filat. Mărgică nu mai pune nici o asigurare pe ultimele 2 lungimi până în creastă, nu că ar fi fost mai lină panta, dar după ce ne-am scăpat de emoţii la traversare deja ne simţeam mult mai siguri pe picioarele noastre.
.

Asigurare
Assurance
.

Ieşim în creastă la soare în scurt timp, ne strângem mâna, facem câteva poze şi alimentăm din nou cu nişte ciocolăţi şi batoane. Apar şi băieţii care erau în urma noastră, ne dăm seama ca ne cunoaştem unii, mai schimbăm două vorbe şi plecăm împreună spre cabană, coborând printr-un vâlcel mai puţin abrupt pe latura dinspre Custura Bucurei.
.

Poza de vârf!
The top picture!
.

Începe operaţiunea "Face off"
Start in the operation "Face off"
.

Pe la 7 ajungem la Genţiana, aici era mare agitaţie deja, vreo 20 de braşoveni care umpluseră cabana ochi! Noi ne punem în sala de mese la o supă de roşii la primus şi un pireu cu cârnaţi şi nişte castraveţi muraţi cât degetu' mic! Şi acuma mai salivez când îmi aduc aminte! Stăm la poveşti cu cealaltă trupă şi ne moleşim încetuţ de la oboseala acumulată. Pe deasupra începem să simţim efectele ultravioletelor pe feţele noastre care se transformaseră în nişte pătlăgele uriaşe (a mea mai ales..)! Pe la 9 urcăm la priciuri şi dăm de o căldură înnăbuşitoare care amplifică durerea din obraji. Încerc să adorm dar e destul de greu pe căldura asta şi faţa începe să mă usture. Urmează o noapte mai mult albă decât neagră şi dimineaţa pe la 8, când mă trezesc, constat în oglindă că faţa mi-e umflată şi seamănă mai mult cu un fund de babuin decât cu o faţă normală! N-am ce face, asta e, mă consolez cu feţele celorlalţi care nu arată mult mai bine.
.

Retragerea
The retreat
.

Azi avem program mai lejer, vrem să urcăm la cascadă să ne încercăm colţarii şi pioleţii lui Adi pe gheaţă. Plecăm împreună cu ceilalţi arădeni, Adi pune o manşă, pun şi ei una şi începem să ne dăm pe rând fiecare pe unde apucă. Ne simţim foarte ok, mai facem câte o poantă, mai o aluzie la un pretins record mondial pe gheaţă în zona respectivă, Sârbu mai ia câte un interviu "oficialităţilor" şi uite-aşa trec vreo 2 ore, după care noi ne cam săturăm de gheaţă (care începea să-şi cam schimbe starea de agregare), ne strângem catrafusele şi coborâm.
.

Puţină distracţie la cascada de gheaţă
A bit of fun at the ice waterfall
.

Jim la ciocane
Jim hammering
.

I'm alive!!!!!!!!
.

La cabană ne facem rapid rucsacii, merg să achit nota de plată şi am parte de un gest supraomenesc din partea cabanierului: îşi cere scuze!! Tre' să recunosc că am rămas impresionat, dar n-am stat mult pe gânduri să nu cumva să se răzgândească. Plecăm la 3 fix, iar la 4.15 eram la Cârnic la maşină. Ne mai oprim pe la Clopotiva la nişte clătite lăudate tare de Mărgică (chiar merită!), mai la neamuri la Oţelu (capu' tău Sârbule..), mai la Timi să o văd pe Anke, care se întorsese deja la facultă şi ajungem în cele din urmă la Arad pe la 11 noaptea. Acuma începe chinu' cu arsura de pe faţă, dar asta e altă poveste şi n-am chef s-o detaliez aici...;).